Seful. Un rau necesar

Am avut cu totii sefi. Sau daca nu... rabdare, o sa avem cu toti. Tatal meu obisnuia sa spuna: "cand se aduna doi oameni, unul dintre ei trebuie sa fie sef". Mai mult sau mai putin adevarat... insa la o privire pe diagolana, asa este pana la urma.

"Am niste sefi idioti!", asta spun apoi majoritatea cunoscutilor mei. Si oricum, asta e perceptia generala despre aceasta calitate, de sef.

Am ajuns la concluzia ca sefii sunt o specie aparte de oameni. Nu avem multi privilegiul sa experimentam asta, desi poate ne dorim in secret. Voit sau involuntar, omul isi schimba usor mentalitatea cand ajunge sef. Pai de ce, ma veti intreba, pe buna dreptate. Nu sunt tot oameni?

Pai sunt, doar ca din cel putin doua motive se intampla asta: unul pentru ca e slab, (am mai discutat despre asta) si doi pentru ca asa trebuie. Cum asa trebuie? Rabdare...

Transformari inerente

Fiind sef, te trezesti pe cap cu o groaza de sarcini si responsabilitati. Timpul se scurge mai repede, pretentiile celorlalti la fel. Telefoanele suna, subordonatii cer, superiorii vor, si asa mai departe. Seful e obligat astfel sa-si faca ordine in viata si in prioritati. Desigur vorbim aici despre un sef responsabil, unul care isi face, macar la un nivel mediu, treaba.

Din tabara cealalta, a subalternilor, lucrurile se vad simplu: suntem noi, o mana de angajati, si e el sau ea, cel care trebuie sa rezolve lucrurile. Revenind la sef, din tabara lui se vede asa: ei sunt toti, eu unul singur. Mai trebuie rezolvate si problemele profesionale, de job efectiv, pentru care am fost pus aici, sef.

Si atunci seful se detaseaza usor, capata o mina mai dura si devine incet-incet mai exigent. Responsabilitatile, remember? Astea sunt, in mare, motivele pentru care il injuram in secret.

Deviatii

Desigur, exista si deviatii. Multe deviatii. In care liderul exagereaza fie intr-o parte, fie in cealalta. Fie devine prea autoritar, fie prea moale/slab. Nerecomandabile niciuna dintre ele. Pentru ca, pe de-o parte, un sef prea autoritar risca sa-si demoralizeze subordonatii, scazand astfel productivitatea institutiei si a muncii in sine. La fel, un sef prea moale nu mai reprezinta pilonul, piatra de hotar la care trebuie sa se raporteze cei mici.

Despre alte calitati nu mai vorbim. Precum inteligenta, simt social, intuitie, dimanism - macar in gandire, si altele. Astea sunt optionale si se presupune ca datorita lor ai ajuns sef.

Problema e alta. Managementul si leadershipul sunt subiecte care se studiaza in scoli. Pot fi, cu ingaduinta voastra, chiar stiinte in sine. Si asa sunt si tratate afara. Lucrul cu oameni nu e simplu deloc. La noi, din pacate treaba se mai face si "pe genunchi" iar sefii sunt uneori "sefi de conjunctura".

Oricum, nu e usor sa ai responsabilitati. Si, acum ca i-am inteles, poate mai bine, o putem lasa si mai usor cu injuraturile. Sau nu, dupa caz:)