Se afișează postările cu eticheta sef. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sef. Afișați toate postările

luni, noiembrie 17

Stat sau privat? Unde sa lucrezi in Romania?

Statul si privatul au avantajele lor incontestabile. Sunt recomandabile insa fiecare, oamenilor cu un anumit tip de structura interioara si exterioara. In unele cazuri, cei care lucraza intr-unul din medii au oaresce dificultati in a se adapta in celalalt. Postul de fata se doreste un fel de continuare a unuia anterior, pe care l-am numit simbolic "Capitalismul de azi = mai multe comunismuri".

A lucra la statul sau in privatul romanesti este aparent acelasi lucru - o reflectare a societatii romanesti. Sigur ca exista diferente fundamentale in privinta tipului de job pe care il prestezi in ambele situatii. Fundamental insa, diferentele sunt, in cele mai multe cazuri, considerabile.

Mostenirea statului

Exista cutuma, justificata, ca sistemul public romanesc este intr-un fel mostenirea sistemului centralizat, etatizat, comunist. Adevarul este ca o parte importanta din structura organizationala si infrastructura sistemului public de astazi provine din scheletul vechilor mastodonti de stat din perioada de dinainte de '89. Doar la stat mai intalnesti relicve umane, mastodonti uitati de vreme si in pragul pensionarii, care profita de un viciu al sistemului si isi asteapta pensia linistiti, fara a mai face ceva productiv pentru societate.

Multe din cladirile institutiilor publice ale vremurilor noastre iti amintesc atat la exterior, cat mai ales in interior, de vremuri demult apuse. Mobilier invechit, pereti nezugraviti, lifturi antice, portari plictisiti si asa mai departe. E de-ajuns sa le treci pragul si vei face o imersie brusca de cel putin 20 de ani in istoria contemporana. Si suntem inca la suprafata...

Organizarea muncii este in multe cazuri aceeasi: funtionari plictisiti si mereu prost-platiti, sefi bastani care inca mai au reflexe si nostalgii din alte vremuri, organigrama usor aglomerata si eternul sictir si sentiment de statut care le imbacseste vietile. O teorie de-a mea spune ca iti poti da seama, dupa felul in care arata si se comporta, daca un roman munceste la stat sau la privat. Cei din sectorul public (mai ales unele femei) poarta cu ele o "tusa" (tuşă) de blazaj, de "nefolosit", recognoscibila de la distanta. Deh mediul isi spune cuvantul...

Sigur ca exista o tendinta de schimbare a acestor lucruri: cate un tanar isi mai face aparitia intr-un astfel de sistem. De multe ori doar pentru a mai schimba impresia. Are mari sanse de a fi inghitit repede, dupa principiul "bai baiete, eu am 30 de ani de experienta in campul muncii. Stai si tu cel putin zece printre noi, invata mersul si apoi stam de vorba..." Si sunt in continuare foarte multi romani care lucreaza pentru stat. Ultimele cifre statistice, vorbesc de existenta a aproximativ 1,39 de milioane de bugetari in Romania.

Statistic vorbind...

Ca sa facem trecerea intre mediul de stat si cel privat, sa spunem ca ultimele cifre statistice arata asa: in 2008, avem 5,5 milioane de pensionari, 4 milioane de copii si tineri, 2,5-3 milioane de agricultori, 1,4 milioane de bugetari, un milion de angajati la companii in care statul inca este actionar (CFR, Posta Romana, etc.) si ajungem la ce ne intereseaza acum - 2,5 milioane de romani lucreaza exclusiv in mediul privat.

Scurta viata a Privatului

Sunt deci mai multi cei care lucreaza la patron decat cei la sta. Cum o fi oare viata lor? Evident ca nu i-am cunoscut pe toti, insa lucrurile pe care le mai stiu despre cei ce lucreaza in privat pot fi, pana la un punct simptomatice.

Viata in mediul privat este, la o prima vedere mai intensa. Se lucreaza mai mult si de cele mai multe ori mai eficient ca in sectorul public. Constiinta muncii este, cel putin teoretic mai accentuata, in conditiile in care patronul a facut investitii pe care vrea sa le recupereze si nu are timp de pierdut cu toanele si umorile angajatilor. Acestora nu le mai ramane altceva decat sa munceasca.

Mai mult, plecand in jos de la multinationalele internationale, cultul muncii occidentale s-a implementat usor si in mediul de lucru romanesc. S-au impus standarde de performanta din Vest, se ofera in multe cazuri si conditii de lucru apropiate de cele de afara, toate pentru a asigura o productivitate si un randament ale muncii crescute.

Efecte secundare

Sigur ca exista si efecte secundare ale unui astfel de ritm. Sunt multe de discutat la acest capitol. Ce ar iesi in fata ar fi faptul ca, in privat, tot mai multi romani devin workaholici si se simt de multe ori stresati de asta. Munca in mediul privat poate fi deci ceva mai stresanta.

Exista un mediu privat romensc consistent ce apartine firmelor mai mici, asa numitele IMM-uri (Intreprinderi Mici si Mijlocii). Situatia s-ar putea sa fie poate mai putin roza in aceste cazuri, in conditiile in care, intr-o firma mica, lucrurile nu sunt poate atat de bine puse la punct iar patronul nu isi bate capul in mod exagerat cu organizarea riguroasa a muncii si asigurarea de conditii si standarde. Dar fiind si aici vorba de o investitie privata din banii lui, si patronul de IMM vrea sa aiba si el performante optime (chiar daca nu le spune chiar asa) si atunci se vede nevoit sa le asigure salariatilor conditii cel putin la fel de bune cu ale concurentei.

Un efect nedorit este acela in care Romania mai are mult de lucrat la capitolul management si organizarea muncii. Majoritatea patronilor romani nu au facut patronat toata viata ci doar cativa ani, maxim 20, adica anii aferenti care au trecut de la Revolutie. Neavand neaparat in sange meseria asta, te poti gandi cu usurinta ca multi invata pe parcurs abc-ul managementului iar de cele mai multe ori tot angajatii sunt cei care sufera pentru asta.

In loc de concluzii

Trecand peste faptul ca romanul s-a nascut poet si prefera sa stea pe mess decat sa munceasca, putem trage totusi o serie de concluzii. Oamenii activi, cu chef de munca si care vor sa si castige ceva de urma muncii lor, este obligatoriu sa opteze pentru munca in mediul privat. (Sigur, daca nu se gandesc sa junga sef la stat, unde banul e bunutz). Stresul in privat este mai mare , insecuritatea muncii poate mai accentuata, dar pentru cine se obisnuieste cu astea, si beneficiile sunt pe masura.

Daca vrei sa ai o viata mai linistita, tu sa fii mai boem si relaxat, atunci sectorul public scrie pe tine. Nu o spun cu ironie... Dincolo de astea insa, daca chiar vrei sa faci treaba, sa te dezvolti profesional, sa-ti faci bine treaba si sa ai si satisfactii, atunci o poti face foarte bine in ambele locuri.

Functionar la un nenorocit de ghiseu sa fii si nimic nu te impiedica sa le oferi un zambet, o vorba bine ticluita si servicii prompte celor care au nevoie de tine. Pentru ei conteaza iar la finalul zilei vei putea spune "Astazi am insemnat ceva. Am avut o zi buna. Maine voi fi si mai bun!"

Citeste si:
- Munca. Innobileaza sau tampeste?
- Seful. Un rau necesar
- Noul. Ne provoaca sau ne sperie?

Aboneaza-te la RSS

Citeste mai mult...

marți, octombrie 7

Seful. Un rau necesar

Am avut cu totii sefi. Sau daca nu... rabdare, o sa avem cu toti. Tatal meu obisnuia sa spuna: "cand se aduna doi oameni, unul dintre ei trebuie sa fie sef". Mai mult sau mai putin adevarat... insa la o privire pe diagolana, asa este pana la urma.

"Am niste sefi idioti!", asta spun apoi majoritatea cunoscutilor mei. Si oricum, asta e perceptia generala despre aceasta calitate, de sef.

Am ajuns la concluzia ca sefii sunt o specie aparte de oameni. Nu avem multi privilegiul sa experimentam asta, desi poate ne dorim in secret. Voit sau involuntar, omul isi schimba usor mentalitatea cand ajunge sef. Pai de ce, ma veti intreba, pe buna dreptate. Nu sunt tot oameni?

Pai sunt, doar ca din cel putin doua motive se intampla asta: unul pentru ca e slab, (am mai discutat despre asta) si doi pentru ca asa trebuie. Cum asa trebuie? Rabdare...

Transformari inerente


Fiind sef, te trezesti pe cap cu o groaza de sarcini si responsabilitati. Timpul se scurge mai repede, pretentiile celorlalti la fel. Telefoanele suna, subordonatii cer, superiorii vor, si asa mai departe. Seful e obligat astfel sa-si faca ordine in viata si in prioritati. Desigur vorbim aici despre un sef responsabil, unul care isi face, macar la un nivel mediu, treaba.

Din tabara cealalta, a subalternilor, lucrurile se vad simplu: suntem noi, o mana de angajati, si e el sau ea, cel care trebuie sa rezolve lucrurile. Revenind la sef, din tabara lui se vede asa: ei sunt toti, eu unul singur. Mai trebuie rezolvate si problemele profesionale, de job efectiv, pentru care am fost pus aici, sef.

Si atunci seful se detaseaza usor, capata o mina mai dura si devine incet-incet mai exigent. Responsabilitatile, remember? Astea sunt, in mare, motivele pentru care il injuram in secret.

Deviatii


Desigur, exista si deviatii. Multe deviatii. In care liderul exagereaza fie intr-o parte, fie in cealalta. Fie devine prea autoritar, fie prea moale/slab. Nerecomandabile niciuna dintre ele. Pentru ca, pe de-o parte, un sef prea autoritar risca sa-si demoralizeze subordonatii, scazand astfel productivitatea institutiei si a muncii in sine. La fel, un sef prea moale nu mai reprezinta pilonul, piatra de hotar la care trebuie sa se raporteze cei mici.

Despre alte calitati nu mai vorbim. Precum inteligenta, simt social, intuitie, dimanism - macar in gandire, si altele. Astea sunt optionale si se presupune ca datorita lor ai ajuns sef.

Problema e alta. Managementul si leadershipul sunt subiecte care se studiaza in scoli. Pot fi, cu ingaduinta voastra, chiar stiinte in sine. Si asa sunt si tratate afara. Lucrul cu oameni nu e simplu deloc. La noi, din pacate treaba se mai face si "pe genunchi" iar sefii sunt uneori "sefi de conjunctura".

Oricum, nu e usor sa ai responsabilitati. Si, acum ca i-am inteles, poate mai bine, o putem lasa si mai usor cu injuraturile. Sau nu, dupa caz:)

Citeste mai mult...

sâmbătă, octombrie 4

Omul care uita de unde a plecat

Se spune “da-i omului putere si vei vedea atunci ce-i poate pielea”. Nu e o vorba in vant. Am intalnit suficient de multi oameni care uita, ignora sau se lasa dusi de val. Cred ca este si in firea omeneasca evolutia asta. E naspa oricum dar mai nasol este atunci cand cazi de pe un cal foarte alb si foarte inalt. Multi au dificultati in a se repozitiona.

Cele mai mari probleme le intalnesc cand fac complimente. Sunt genul care ii spune omului ce are de spus si care remarca trasaturile pozitive ale cuiva. Multa lume le accepta gratuit, si bine face, dar ajunge sa creada ca i se cuvin, ca e de la sine inteles sa se intample asta. De aici pana la a-si lua nasul la purtare nu e decat un singur pas.

Am vazut, la fel, suficienti oameni ajunsi in pozitie de conducere care, din secunda numarul doi, se schimba radical. Sigur ca si pozitia de leadership te schimba pana la un punct, insa anumite trasaturi fundamentale trebuie sa reziste la proba timpului.

"Sindromul Raducioiu" e iarasi binecunoscut. Cand fotbalistul a stat cateva luni in Italia si s-a intors de acolo cu un accent teribil si deloc sexy, chinuindu-se sa-si aminteasca limba pe care a vorbit-o cand era la coada vacii. Cati romani italieni nu am cunoscut care ma intrebau “come si dice la voi in Romania?” Nemti cu “nemtizme” la purtator… americani mai putini, dar si la ei se intampla.

Bun, e normal pe de-o parte sa fie asa, atunci cand vorbesti in mod intens o anumita limba. E si cazul meu, care mai scap englezisme prin exprimarea mea neaos romaneasca. De-acolo pana la a nu te putea controla, e o cale destul de lunga. Dar, desigur face parte si din brandul personal. Invidiosi ce suntem:)

Oricum, a nu uita de unde ai plecat este un semn de maturizare. De asezare a ta ca fiinta. A mentine pe cat posibil contactul cu straturile medii ale societatii te integreaza in cultura si mai ales civilizatia pe care o reprezinti, asa buna sau rea cum e ea. Altfel risti sa ajungi ca cineva care si-a intrebat un prieten daca toata lumea de la terasa la care erau castiga de la 1.500 de euro in sus, asa cum era salariul lui.

Citeste mai mult...

  © Blogger template 'Totally Lost' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP