Se afișează postările cu eticheta lider. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lider. Afișați toate postările

duminică, ianuarie 18

Patriotismul, inocenta si omul modern

Postul de fata este inspirat de vestea ca Grigore Vieru nu mai e printre noi. Nu o sa vorbesc totusi despre moartea poetului, Dumnezeu sa-l ierte, care si-a dorit enorm unirea Romaniei cu Republica Moldova. O sa vorbesc despre genul de sentimente pe care le nutrea Vieru si altele similare care inca ii mai incearca pe unii... Dar parca totusi din ce in ce mai putini.

Pana acum cativa ani pot spune ca-mi iubeam tara. Aveam polemici pe tema asta cu prietenii care tineau cu Anglia cand mai jucau ai nostri vreun meci de fotbal. Cum e posibil sa te bucuri cand rateaza ai tai si sa ii injuri cand marcheaza un gol? Asta ma intrebam si-l intrebam pe amicul meu. Ei uite ca era posibil.

Anii au trecut si pot spune ca acum imi este cam indiferenta si mie tara asta. Nu as pleca din ea totusi asa usor, dar experientele si cunostintele acumulate m-au facut sa nu ma mai intereseze de statul asta de doi lei. Stat care nu face decat sa-ti ia cu doua maini ce abia iti da cu una... Nu trec prin nicio situatie disperata, chiar dimpotriva, dar asta nu ma face mai putin alert, atent si receptiv la ce se intampla in jurul meu.

De ce sa-mi iubesc tara?

De ce naiba as iubi un stat pe care il doare la pistol de copiii pe care i-as putea avea, de profesorii copiilor pe care i-as putea avea, de parintii copiilor pe care i-as putea avea, de bunicii copiilor pe care i-as putea avea si de multe alte lucruri pe care le-as putea avea. Nu ca-mi pun io mari sperante in stat, intr-o societate capitalista... Dar atunci sa nu-mi ceara sa-l iubesc si sa vibrez la imnul national cantat de ziua Romaniei. Bine, eu inca mai vibrez asa usor, dar moca :)

Inocenta omului modern

Ma mai uit pe bloguri in stanga si-n dreapta si constat cu nostalgie ce mai scriu fatucile. Despre ploaia care cade incet de sus in jos, despre cum nu e bine sa stai pe margine si sa nu te implici (asta pe un blog plin cu inimioare) sau alte aberatii copiate de prin ziare. (Offtopic: apropos de ziare, cum sa nu moara ziarele, chiar si alea online, cand lumea citeste tot mai multe bloguri, bloguri care au ca sursa MAJORA de inspiratie tocmai ziarele:)

Asa, sa revenim la ale noastre Deci societatea moderna, tot mai influentata de cultura urbana, ma face pe mine si pe tine si pe altii ca noi sa nu mai prea avem nici in clin nici in maneca cu simbolurile si valorile pe care ar trebui sa le aiba in vitrina. Mai are rost sa-ti spun de americanii care sunt nebuni dupa steagul lor si care se ridica in picioare cu mana la inima de cate ori isi aud imnul?

Pe Grigore Vieru cu patriotismul lui il vad acum ca pe un idilic, un utopic si neadaptat. Usor anacronic si ramas in urma. Il stimez totusi pentru ce a fost, ca a crezut pana la ultima suflare in idealurile lui. Erau tot mai putini cei ca el. Ca ai nostri au acum cu totul alte probleme decat unirea cu Moldova, iar moldovenii de dincolo la fel. Si poate pe buna dreptate.

Doza de soc pentru romanul modern

Romanului modern (adica al zilelor noastre) trebuie acum sa-i dai ceva la schimb daca vrei sa puna botul la imnul tau national si la insemnele statului tau. Nu poti sa-i bagi religia cu forta pe gat in scoli si sa te astepti sa creada in Dumnezeu. Nu poti sa chiulesti si sa dormi la sedinte daca vrei sa-ti respecte institutia de baza a democratiei - Parlamentul.

Societatea romaneasca face orice dar nu sta pe loc. De-aia nu ne asemanam nici cu Germania, nici cu Italia, nici cu Statele Unite. Occidentalii au ajuns pe un varf al lor, le este ok si isi permit sa aiba de-acum o evolutie mai lenta. Isi permit chiar si luxul de a-si iubi tara si de a se ridica in picioare cand isi aud imnul.

La noi situatia e inca nasoala, nu ne-am gasit identitatea si nici echilibrul. Suntem intr-un freamat continuu, cautam, vrem, incercam, testam si in definitiv evoluam. Si mai e muuult pana departe. De-aia constiinta nationala, mandria de a fi romani, iubirea de neam si tara au luat locul altor sentimente mai "imediate". Gen iubirea de ban, iubirea de show, de scandal. Pentru a atrage astazi atentia romanului, pentru a te baga in seama, stimulul pe care trebuie sa i-l oferi trebuie sa aiba o doza de soc.

Inocenta si realismul, fete ale realitatii

In titlul postului mai vorbeam de inocenta. Asta e o alta fateta a realitatii. Caci exista inca si inocenta destula in Romania. Insa inocenta nu are nimic de-a face nici cu patriotismul dar nici cu cealalta fateta a situatiei - adica cu realitatea aia imediata. Reprezentarea grafica sta in felul urmator:

Patriotism <-- Realitate --> Inocenta

Suntem inocenti, necontaminati de experientele cotidiene, ne vedem de lumea noastra asa cum e, si sa fim noi sanatosi. Cam schizofrenica societatea asa cum e ea, daca ai inteles exact ce-am tot spus pana aici. Caci vesticii macar sunt toti naivi, spalati pe creier si fericiti. Ma rog...

Un lider puternic e solutia

Ce e de facut? Pai asa cum se prezinta lucrurile acum, nu prea e mare lucru de facut. Adica ar fi dar doar cu o interventie externa, parerea mea. Lucrurile nu se vor drege de la sine in veci sau oricum nu curand. Suntem ca orice alta populatie, o masa. O masa urmeaza, tacuta si inconstienta, tendintele. Un lider puternic poate rezolva si servi drept exemplu. Deocamdata eu nu-l vad. Dar nu le stiu nici eu pe toate iar speranta moare ultima...

Optimismul de final acum. Pai lucrurile pe care le-am scris aici le vezi doar daca vrei sa le vezi. Este o viziune exprimata la nivel macro. Oamenii traiesc insa in micro, asa ca pot si sa nu-si bata capul cu probleme din astea. Ceea ce-ti recomand si tie. Ca pana sa te preocupi de sentimente nationale si dragoste de tara, trebuie sa-ti platesti facturile. Cum reusesti, tu stii mai bine. Dar daca reusesti, evident dracul nu e asa de negru :)

Aboneaza-te la RSS
Click! Adauga acest blog la Favorite


Vezi si:
- Cum sa supravietuiesti in Romania?
- Am gasit solutia pentru Romania
.

Citeste mai mult...

marți, octombrie 7

Seful. Un rau necesar

Am avut cu totii sefi. Sau daca nu... rabdare, o sa avem cu toti. Tatal meu obisnuia sa spuna: "cand se aduna doi oameni, unul dintre ei trebuie sa fie sef". Mai mult sau mai putin adevarat... insa la o privire pe diagolana, asa este pana la urma.

"Am niste sefi idioti!", asta spun apoi majoritatea cunoscutilor mei. Si oricum, asta e perceptia generala despre aceasta calitate, de sef.

Am ajuns la concluzia ca sefii sunt o specie aparte de oameni. Nu avem multi privilegiul sa experimentam asta, desi poate ne dorim in secret. Voit sau involuntar, omul isi schimba usor mentalitatea cand ajunge sef. Pai de ce, ma veti intreba, pe buna dreptate. Nu sunt tot oameni?

Pai sunt, doar ca din cel putin doua motive se intampla asta: unul pentru ca e slab, (am mai discutat despre asta) si doi pentru ca asa trebuie. Cum asa trebuie? Rabdare...

Transformari inerente


Fiind sef, te trezesti pe cap cu o groaza de sarcini si responsabilitati. Timpul se scurge mai repede, pretentiile celorlalti la fel. Telefoanele suna, subordonatii cer, superiorii vor, si asa mai departe. Seful e obligat astfel sa-si faca ordine in viata si in prioritati. Desigur vorbim aici despre un sef responsabil, unul care isi face, macar la un nivel mediu, treaba.

Din tabara cealalta, a subalternilor, lucrurile se vad simplu: suntem noi, o mana de angajati, si e el sau ea, cel care trebuie sa rezolve lucrurile. Revenind la sef, din tabara lui se vede asa: ei sunt toti, eu unul singur. Mai trebuie rezolvate si problemele profesionale, de job efectiv, pentru care am fost pus aici, sef.

Si atunci seful se detaseaza usor, capata o mina mai dura si devine incet-incet mai exigent. Responsabilitatile, remember? Astea sunt, in mare, motivele pentru care il injuram in secret.

Deviatii


Desigur, exista si deviatii. Multe deviatii. In care liderul exagereaza fie intr-o parte, fie in cealalta. Fie devine prea autoritar, fie prea moale/slab. Nerecomandabile niciuna dintre ele. Pentru ca, pe de-o parte, un sef prea autoritar risca sa-si demoralizeze subordonatii, scazand astfel productivitatea institutiei si a muncii in sine. La fel, un sef prea moale nu mai reprezinta pilonul, piatra de hotar la care trebuie sa se raporteze cei mici.

Despre alte calitati nu mai vorbim. Precum inteligenta, simt social, intuitie, dimanism - macar in gandire, si altele. Astea sunt optionale si se presupune ca datorita lor ai ajuns sef.

Problema e alta. Managementul si leadershipul sunt subiecte care se studiaza in scoli. Pot fi, cu ingaduinta voastra, chiar stiinte in sine. Si asa sunt si tratate afara. Lucrul cu oameni nu e simplu deloc. La noi, din pacate treaba se mai face si "pe genunchi" iar sefii sunt uneori "sefi de conjunctura".

Oricum, nu e usor sa ai responsabilitati. Si, acum ca i-am inteles, poate mai bine, o putem lasa si mai usor cu injuraturile. Sau nu, dupa caz:)

Citeste mai mult...

  © Blogger template 'Totally Lost' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP