Il cheama Lucian Valeriu Pisica si locuieste in comuna Valea Viilor, judetul Sibiu. Nimic neobisnuit pana acum, doar ca omul nostru are blog. Si nu orice blog... Este un blog mai special, dintr-o alta lume si tocmai de-aia ii dedic aceste randuri la inceput de an.
Este un blog care imi da o senzatie aparte de cate ori il vizitez. Ma transpune intr-o alta lume, din care am plecat si eu candva si la care ma raportez cu usoara nostalgie. "....Si pentru ziua de maine" se cheama creatia lui Lucian si o sa incerc sa explic cat pot eu de bine ce e asa special cu blogul asta. Mentionez ca nu il cunosc personal, desi am facut un schimb de linkuri cu el la un moment dat. Oricum, randurile de fata nu sunt niciun fel de reclama mascata sau pe fata...
Lucian, are 42 de ani si vorbeste in paginile sale despre tot ceea ce se intampla in comuna lui. Iata un fragment din sectiunea "despre el":
A vorbi despre moralitate si decenta , cinste si respect , mi se pare obligatoriu in zilele noastre , in conditiile in care raul si minciuna , necinstea si faradelegea sunt valorile care sunt puse in evidenta , chiar si la buletinul de stiri de la ora 17.00. |
Cam asta ar fi si tematica blogului. Dar de fapt mai mult decat atat. Blogul este foarte generos si la capitolul fotografii. Vedem astfel pe coloana din stanga, poze in marea majoritate din satul lui Lucian - Valea Viilor, cum spuneam. Un peisaj de iarna, un peisaj de Craciun. Datini si obiceiuri precum taiatul porcului, biserica din comuna, casa parohiala, cetatea, muzeul cetatii dar si clopotul care anunta incendiile. Bogatii pe care, uneori, Lucian Valeriu Pisica pare ca le descopera si se bucura de ele odata cu noi ceilalti cititori.
"Si noi ne dorim sa fim europeni", scrie el apoi intr-un post de la inceputul blogului. "Si noi ne dorim bunastare si progres", continua el...
Mai presus de canalizari , de sali si terenuri de sport si de golf , de trotuare si fantani arteziene , mai presus de o lupta politica dusa pana la absurd numai in interes personal trebuie sa fie respectul de sine , respectul fata de omul de langa noi , respectul fata de omul care a ales in favoarea ta. Este in primul rand o datorie morala pe care o avem fata de noi insine . Si de inaintasii nostri. |
Intre dorintele pentru 2009 ale lui Lucian veti regasi unele care poate surprind prin simplitatea lor. Si totusi sunt dorinte clare, pertinente, realizabile pentru multi alii. Dorinte asa cum multi nu am fi in stare sa descriem daca am fi intrebati.
Ce-si doreste Lucian? Sedinte bi-lunare la Caminul Cultural, infiintarea unei formatii civile de pompieri competitiva, infiintarea unui Muzeu al Taranului Roman in comuna Valea-Viilor, canalizarea propusa din cursul anului 2008 sa devina realitate si altele pe care le veti descoperi si singuri.
Ar mai fi ceva de adaugat? Nu prea. Lucian le spune pe toate foarte bine si il felicit pentru initiativa blogului. Este intr-adevar o oaza de normalitate intr-o lume bulversata... sau poate mai degraba o Romanie usor bulversata.
De cate ori ii vizitez blogul, am senzatia ca intru intr-o lume onirica, pura si mirifica, asa cum uitasem ca exista. Ii multumesc lui Lucian pentru blog si pentru ocazia pe care mi-o da pentru a-i citi istorisirile din lumea lui. E bine sa incepem 2009 cu astfel de simtiri, ca agitatie si nebunie vor fi slava Domnului... Blogul lui Lucian poate fi vazut si AICI.
Aboneaza-te la RSS
Click! Adauga acest blog la Favorite
Vezi si:
- Orasul in care traim... Cei mai multi dintre noi
- Sunt 6,7 miliarde de lumi. Nu mai mult
.
Citeste mai mult...
Revino la varianta scurta...
E o frenezie totala in lumea asta a bloggerilor. Unul vine, altul pleaca, unul zbiara, altul canta… ne frecam mainile de bucurie cand credem ca s-a intamplat ceva pentru a posta pe blog. Ne dam cu parerea despre oricine si orice. Am devenit specialisti, ziaristi… analisti.
“Blogul, sau cum sa devii din nul, nenul” era un comentariu scris de un ziarist din presa centrala, acum vreo cateva luni. Si intr-un fel asa se si intampla. Gandurile tale nu mai sunt doar ale tale. Le imparti cu lumea, iar daca te pricepi un pic la IT si SEO, poti sa-ti faci cunoscute aberatiile la zeci, sute si chiar mii de oameni.
Este totusi o preocupare benefica, aceea de a-ti flexa mintea pentru a mai nascoci ceva.Creste nivelul de inteligenta (nu stiu daca si desteptaciune), creste mobilitatea intelectuala, creste self-esteemul celor in cauza si cate si mai cate. Poti deveni si un semi-zeu, care cu un PR puternic (Page Rank), poti dirija destine sau influenta decizii.
Dar. Ajunge sa te si izoleze o astfel de activitate, sa te introverteasca, sa-ti mai atrofieze din instinctele sociale. Dus la extrem, bloggingul poate sa te acapareze si sa-ti mute atentia de la multe din activitatile pe care, poate, altfel le-ai fi facut.
Si totusi, desi are cativa anisori ca varsta, bloggingul este inca in primii ani de existenta. 90 la suta din blogurile pe care le-am vizitat in viata asta nu au nici in clin nici in maneca cu esteticul, cu ordinea, cu rigoarea. Hai sa punem cat mai multe bannere, cat mai multe poze, cat mai multe culori. Sa atragem atentia, nu? Despre continut si el lasa mult de dorit. Cum spuneam, scriem aproape despre orice si despre oricine. Ii laudam (rar) dar trantim de pamant cu cine ne enerveaza. Si ne cam enerveaza multi.

Chiar daca n-o sa insist, exista si bloguri bune. Cu continut coerent, cu rigori si reguli. Despre ele, poate intr-un alt post.
Oricum, e mai bine sa ai un blog, fie si prost, decat niciunul. Macar si pentru faptul ca poti defula pe el toate cele care te mai apasa. Asa cum Marchizului de Sade i-a fost recomandata terapia prin scris, la fel bloggingul poate contribui la scaderea infractionalitatii. Tot e o chestie, nu?
Citeste mai mult...
Revino la varianta scurta...
Demarez proiectul despreom.blogspot.com in ideea de a vorbi despre un subiect de care uitam din ce in ce mai des. Omul. Vorbim sau auzim discutandu-se des despre ce a facut x, sau y, despre nu stiu care om simplu, politician sau personalitate publica. Nu foarte multi ne oprim, pret de o secunda, din ale noastre sa ne gandim “da’ de ce?”. Care sunt resorturile psihice sau umane care l-au determinat sa actioneze intr-un fel sau altul.
Luam de bune toate care ni se baga pe gat si foarte rar ne punem intrebarea “ce este in spatele lucrurilor si mai ales al oamenilor”. Ne multumim cu putin si trecem mai departe fara a intoarce macar capul.
Vom vorbi asadar aici, in acest spatiu virtual, despre oameni. Despre categorii de oameni, despre mine, despre tine… despre cati apucam. Fara abordari patimase sau excesiv de subiective. Vom fi doza zilnica de normalitate.
Imi voi da asadar cu parerea despre multi dintre cei care ne inconjoara, voi fi si aspru si tolerant cu ei dar si cu mine. Vom afla treptat-treptat (sau asa ar trebui) ca suntem destul de diferiti, chiar daca ne asemanam uluitor.
De precizat ca blogul de fata nu are pretentia unei abordari psihologice sau stiintifice, in adevaratul sens al cuvantului. Sunt doar constatari de bun simt, ale unui om care a trecut prin cateva experiente la viata lui, si care doreste sa imparta cu ceilalti ceea ce a mai acumulat. Mult sau putin.
Invit cititorii acesui site sa-si dea cu parerea si sa corecteze eventualele greseli, sa-si spuna punctul de vedere in legatura cu subiectele discutate si chiar sa contribuie cu pareri sau unghiuri diferite ale povestilor de aici. Doar asa vom putea avea cu adevarat o imagine de ansamblu a ceea ce discutam.
Numele meu de scena e De Vito. De la Danny de Vito, dar daca tineti neaparat poate fi si de la Adi de Vito. Cum considera fiecare. Am in jur de 30 de ani si sunt din Bucuresti.
Click AICI pentru a-mi trimite un email
Incerc sa nu fiu indiferent, incerc sa-mi pese, ceea ce va recomand si voua. Un pic de pasiune ajuta intotdeauna.
Sa purcedem deci la drum...
Citeste mai mult...
Revino la varianta scurta...