Se afișează postările cu eticheta stat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stat. Afișați toate postările

duminică, ianuarie 18

Patriotismul, inocenta si omul modern

Postul de fata este inspirat de vestea ca Grigore Vieru nu mai e printre noi. Nu o sa vorbesc totusi despre moartea poetului, Dumnezeu sa-l ierte, care si-a dorit enorm unirea Romaniei cu Republica Moldova. O sa vorbesc despre genul de sentimente pe care le nutrea Vieru si altele similare care inca ii mai incearca pe unii... Dar parca totusi din ce in ce mai putini.

Pana acum cativa ani pot spune ca-mi iubeam tara. Aveam polemici pe tema asta cu prietenii care tineau cu Anglia cand mai jucau ai nostri vreun meci de fotbal. Cum e posibil sa te bucuri cand rateaza ai tai si sa ii injuri cand marcheaza un gol? Asta ma intrebam si-l intrebam pe amicul meu. Ei uite ca era posibil.

Anii au trecut si pot spune ca acum imi este cam indiferenta si mie tara asta. Nu as pleca din ea totusi asa usor, dar experientele si cunostintele acumulate m-au facut sa nu ma mai intereseze de statul asta de doi lei. Stat care nu face decat sa-ti ia cu doua maini ce abia iti da cu una... Nu trec prin nicio situatie disperata, chiar dimpotriva, dar asta nu ma face mai putin alert, atent si receptiv la ce se intampla in jurul meu.

De ce sa-mi iubesc tara?

De ce naiba as iubi un stat pe care il doare la pistol de copiii pe care i-as putea avea, de profesorii copiilor pe care i-as putea avea, de parintii copiilor pe care i-as putea avea, de bunicii copiilor pe care i-as putea avea si de multe alte lucruri pe care le-as putea avea. Nu ca-mi pun io mari sperante in stat, intr-o societate capitalista... Dar atunci sa nu-mi ceara sa-l iubesc si sa vibrez la imnul national cantat de ziua Romaniei. Bine, eu inca mai vibrez asa usor, dar moca :)

Inocenta omului modern

Ma mai uit pe bloguri in stanga si-n dreapta si constat cu nostalgie ce mai scriu fatucile. Despre ploaia care cade incet de sus in jos, despre cum nu e bine sa stai pe margine si sa nu te implici (asta pe un blog plin cu inimioare) sau alte aberatii copiate de prin ziare. (Offtopic: apropos de ziare, cum sa nu moara ziarele, chiar si alea online, cand lumea citeste tot mai multe bloguri, bloguri care au ca sursa MAJORA de inspiratie tocmai ziarele:)

Asa, sa revenim la ale noastre Deci societatea moderna, tot mai influentata de cultura urbana, ma face pe mine si pe tine si pe altii ca noi sa nu mai prea avem nici in clin nici in maneca cu simbolurile si valorile pe care ar trebui sa le aiba in vitrina. Mai are rost sa-ti spun de americanii care sunt nebuni dupa steagul lor si care se ridica in picioare cu mana la inima de cate ori isi aud imnul?

Pe Grigore Vieru cu patriotismul lui il vad acum ca pe un idilic, un utopic si neadaptat. Usor anacronic si ramas in urma. Il stimez totusi pentru ce a fost, ca a crezut pana la ultima suflare in idealurile lui. Erau tot mai putini cei ca el. Ca ai nostri au acum cu totul alte probleme decat unirea cu Moldova, iar moldovenii de dincolo la fel. Si poate pe buna dreptate.

Doza de soc pentru romanul modern

Romanului modern (adica al zilelor noastre) trebuie acum sa-i dai ceva la schimb daca vrei sa puna botul la imnul tau national si la insemnele statului tau. Nu poti sa-i bagi religia cu forta pe gat in scoli si sa te astepti sa creada in Dumnezeu. Nu poti sa chiulesti si sa dormi la sedinte daca vrei sa-ti respecte institutia de baza a democratiei - Parlamentul.

Societatea romaneasca face orice dar nu sta pe loc. De-aia nu ne asemanam nici cu Germania, nici cu Italia, nici cu Statele Unite. Occidentalii au ajuns pe un varf al lor, le este ok si isi permit sa aiba de-acum o evolutie mai lenta. Isi permit chiar si luxul de a-si iubi tara si de a se ridica in picioare cand isi aud imnul.

La noi situatia e inca nasoala, nu ne-am gasit identitatea si nici echilibrul. Suntem intr-un freamat continuu, cautam, vrem, incercam, testam si in definitiv evoluam. Si mai e muuult pana departe. De-aia constiinta nationala, mandria de a fi romani, iubirea de neam si tara au luat locul altor sentimente mai "imediate". Gen iubirea de ban, iubirea de show, de scandal. Pentru a atrage astazi atentia romanului, pentru a te baga in seama, stimulul pe care trebuie sa i-l oferi trebuie sa aiba o doza de soc.

Inocenta si realismul, fete ale realitatii

In titlul postului mai vorbeam de inocenta. Asta e o alta fateta a realitatii. Caci exista inca si inocenta destula in Romania. Insa inocenta nu are nimic de-a face nici cu patriotismul dar nici cu cealalta fateta a situatiei - adica cu realitatea aia imediata. Reprezentarea grafica sta in felul urmator:

Patriotism <-- Realitate --> Inocenta

Suntem inocenti, necontaminati de experientele cotidiene, ne vedem de lumea noastra asa cum e, si sa fim noi sanatosi. Cam schizofrenica societatea asa cum e ea, daca ai inteles exact ce-am tot spus pana aici. Caci vesticii macar sunt toti naivi, spalati pe creier si fericiti. Ma rog...

Un lider puternic e solutia

Ce e de facut? Pai asa cum se prezinta lucrurile acum, nu prea e mare lucru de facut. Adica ar fi dar doar cu o interventie externa, parerea mea. Lucrurile nu se vor drege de la sine in veci sau oricum nu curand. Suntem ca orice alta populatie, o masa. O masa urmeaza, tacuta si inconstienta, tendintele. Un lider puternic poate rezolva si servi drept exemplu. Deocamdata eu nu-l vad. Dar nu le stiu nici eu pe toate iar speranta moare ultima...

Optimismul de final acum. Pai lucrurile pe care le-am scris aici le vezi doar daca vrei sa le vezi. Este o viziune exprimata la nivel macro. Oamenii traiesc insa in micro, asa ca pot si sa nu-si bata capul cu probleme din astea. Ceea ce-ti recomand si tie. Ca pana sa te preocupi de sentimente nationale si dragoste de tara, trebuie sa-ti platesti facturile. Cum reusesti, tu stii mai bine. Dar daca reusesti, evident dracul nu e asa de negru :)

Aboneaza-te la RSS
Click! Adauga acest blog la Favorite


Vezi si:
- Cum sa supravietuiesti in Romania?
- Am gasit solutia pentru Romania
.

Citeste mai mult...

luni, noiembrie 17

Stat sau privat? Unde sa lucrezi in Romania?

Statul si privatul au avantajele lor incontestabile. Sunt recomandabile insa fiecare, oamenilor cu un anumit tip de structura interioara si exterioara. In unele cazuri, cei care lucraza intr-unul din medii au oaresce dificultati in a se adapta in celalalt. Postul de fata se doreste un fel de continuare a unuia anterior, pe care l-am numit simbolic "Capitalismul de azi = mai multe comunismuri".

A lucra la statul sau in privatul romanesti este aparent acelasi lucru - o reflectare a societatii romanesti. Sigur ca exista diferente fundamentale in privinta tipului de job pe care il prestezi in ambele situatii. Fundamental insa, diferentele sunt, in cele mai multe cazuri, considerabile.

Mostenirea statului

Exista cutuma, justificata, ca sistemul public romanesc este intr-un fel mostenirea sistemului centralizat, etatizat, comunist. Adevarul este ca o parte importanta din structura organizationala si infrastructura sistemului public de astazi provine din scheletul vechilor mastodonti de stat din perioada de dinainte de '89. Doar la stat mai intalnesti relicve umane, mastodonti uitati de vreme si in pragul pensionarii, care profita de un viciu al sistemului si isi asteapta pensia linistiti, fara a mai face ceva productiv pentru societate.

Multe din cladirile institutiilor publice ale vremurilor noastre iti amintesc atat la exterior, cat mai ales in interior, de vremuri demult apuse. Mobilier invechit, pereti nezugraviti, lifturi antice, portari plictisiti si asa mai departe. E de-ajuns sa le treci pragul si vei face o imersie brusca de cel putin 20 de ani in istoria contemporana. Si suntem inca la suprafata...

Organizarea muncii este in multe cazuri aceeasi: funtionari plictisiti si mereu prost-platiti, sefi bastani care inca mai au reflexe si nostalgii din alte vremuri, organigrama usor aglomerata si eternul sictir si sentiment de statut care le imbacseste vietile. O teorie de-a mea spune ca iti poti da seama, dupa felul in care arata si se comporta, daca un roman munceste la stat sau la privat. Cei din sectorul public (mai ales unele femei) poarta cu ele o "tusa" (tuşă) de blazaj, de "nefolosit", recognoscibila de la distanta. Deh mediul isi spune cuvantul...

Sigur ca exista o tendinta de schimbare a acestor lucruri: cate un tanar isi mai face aparitia intr-un astfel de sistem. De multe ori doar pentru a mai schimba impresia. Are mari sanse de a fi inghitit repede, dupa principiul "bai baiete, eu am 30 de ani de experienta in campul muncii. Stai si tu cel putin zece printre noi, invata mersul si apoi stam de vorba..." Si sunt in continuare foarte multi romani care lucreaza pentru stat. Ultimele cifre statistice, vorbesc de existenta a aproximativ 1,39 de milioane de bugetari in Romania.

Statistic vorbind...

Ca sa facem trecerea intre mediul de stat si cel privat, sa spunem ca ultimele cifre statistice arata asa: in 2008, avem 5,5 milioane de pensionari, 4 milioane de copii si tineri, 2,5-3 milioane de agricultori, 1,4 milioane de bugetari, un milion de angajati la companii in care statul inca este actionar (CFR, Posta Romana, etc.) si ajungem la ce ne intereseaza acum - 2,5 milioane de romani lucreaza exclusiv in mediul privat.

Scurta viata a Privatului

Sunt deci mai multi cei care lucreaza la patron decat cei la sta. Cum o fi oare viata lor? Evident ca nu i-am cunoscut pe toti, insa lucrurile pe care le mai stiu despre cei ce lucreaza in privat pot fi, pana la un punct simptomatice.

Viata in mediul privat este, la o prima vedere mai intensa. Se lucreaza mai mult si de cele mai multe ori mai eficient ca in sectorul public. Constiinta muncii este, cel putin teoretic mai accentuata, in conditiile in care patronul a facut investitii pe care vrea sa le recupereze si nu are timp de pierdut cu toanele si umorile angajatilor. Acestora nu le mai ramane altceva decat sa munceasca.

Mai mult, plecand in jos de la multinationalele internationale, cultul muncii occidentale s-a implementat usor si in mediul de lucru romanesc. S-au impus standarde de performanta din Vest, se ofera in multe cazuri si conditii de lucru apropiate de cele de afara, toate pentru a asigura o productivitate si un randament ale muncii crescute.

Efecte secundare

Sigur ca exista si efecte secundare ale unui astfel de ritm. Sunt multe de discutat la acest capitol. Ce ar iesi in fata ar fi faptul ca, in privat, tot mai multi romani devin workaholici si se simt de multe ori stresati de asta. Munca in mediul privat poate fi deci ceva mai stresanta.

Exista un mediu privat romensc consistent ce apartine firmelor mai mici, asa numitele IMM-uri (Intreprinderi Mici si Mijlocii). Situatia s-ar putea sa fie poate mai putin roza in aceste cazuri, in conditiile in care, intr-o firma mica, lucrurile nu sunt poate atat de bine puse la punct iar patronul nu isi bate capul in mod exagerat cu organizarea riguroasa a muncii si asigurarea de conditii si standarde. Dar fiind si aici vorba de o investitie privata din banii lui, si patronul de IMM vrea sa aiba si el performante optime (chiar daca nu le spune chiar asa) si atunci se vede nevoit sa le asigure salariatilor conditii cel putin la fel de bune cu ale concurentei.

Un efect nedorit este acela in care Romania mai are mult de lucrat la capitolul management si organizarea muncii. Majoritatea patronilor romani nu au facut patronat toata viata ci doar cativa ani, maxim 20, adica anii aferenti care au trecut de la Revolutie. Neavand neaparat in sange meseria asta, te poti gandi cu usurinta ca multi invata pe parcurs abc-ul managementului iar de cele mai multe ori tot angajatii sunt cei care sufera pentru asta.

In loc de concluzii

Trecand peste faptul ca romanul s-a nascut poet si prefera sa stea pe mess decat sa munceasca, putem trage totusi o serie de concluzii. Oamenii activi, cu chef de munca si care vor sa si castige ceva de urma muncii lor, este obligatoriu sa opteze pentru munca in mediul privat. (Sigur, daca nu se gandesc sa junga sef la stat, unde banul e bunutz). Stresul in privat este mai mare , insecuritatea muncii poate mai accentuata, dar pentru cine se obisnuieste cu astea, si beneficiile sunt pe masura.

Daca vrei sa ai o viata mai linistita, tu sa fii mai boem si relaxat, atunci sectorul public scrie pe tine. Nu o spun cu ironie... Dincolo de astea insa, daca chiar vrei sa faci treaba, sa te dezvolti profesional, sa-ti faci bine treaba si sa ai si satisfactii, atunci o poti face foarte bine in ambele locuri.

Functionar la un nenorocit de ghiseu sa fii si nimic nu te impiedica sa le oferi un zambet, o vorba bine ticluita si servicii prompte celor care au nevoie de tine. Pentru ei conteaza iar la finalul zilei vei putea spune "Astazi am insemnat ceva. Am avut o zi buna. Maine voi fi si mai bun!"

Citeste si:
- Munca. Innobileaza sau tampeste?
- Seful. Un rau necesar
- Noul. Ne provoaca sau ne sperie?

Aboneaza-te la RSS

Citeste mai mult...

miercuri, noiembrie 12

Capitalismul de azi = mai multe comunismuri

Nu mai suntem in comunism. E mult mai bine, suntem mult mai linistiti. Viata e mult mai frumoasa, o-le, o-le, dictatorul nu mai e... Pare usor ironic dar e o ironie involuntara. Capitalismul, asa cum il cunosc eu in Romania asta a noastra, si cum banuiesc ca aduce pe alocuri cu cel din Occident, inseamna de fapt mai multe comunismuri mai mici.

De ce? Pai pentru ca acum ai libertatea sa-ti alegi dictatorul. Ai libertatea sa-ti alegi sistemul in care sa fii o sluga indoctrinata si cu creierul spalat. Inainte injuram tot ce venea de sus, blestemam regimul si mai ales unii din oamenii care il compuneau. Acum, ca avem libertate mai multa, nu mai prea injuram asa abitir, ca nu mai avem un tatuc si o oranduire tiranica si despotica.

Am remarcat insa un aspect: societatea noastra este compusa din mici sisteme, care se constituie totusi pana la un punct in mici comunismuri. Am avut aceasta revelatie dupa ce am vazut, la un post de televiziune, o emisiune in care era invitat patronul trustului. Si omul nostru avea parte de menajamente generoase in ce priveste intrebarile puse de realizator, i se mai dadea la o parte o scama pe care poate o avea pe costum si se radea la glumele lui imbecile. Respectand proportiile, la fel se intampla si cu Ceausescu. La fel ii cantau osanale lingaii de serviciu.

Mergand in jos pe ierarhie, situatia ar fi dupa cum urmeaza: patronul isi pune niste oameni in functii cheie. Astia ii terorizeaza pe cei imediat inferiori pentru a respecta politica strategica venita de sus. Astia mai micii au si ei altii si mai mici si tot asa. Decizia se transmite de sus in jos iar fiecare din membrii scarii are grija sa fie respectata. Pentru ca poate raspunde cu scaunul in caz contrar. Fenomenul se intampla atat la stat cat si in mediul privat.

Pai nu asa era si in comunism, doar ca la o scara mult mai grandioasa? Nu avea Ceausescu mai micii lui care se ingrijeau de respectarea politicii de guvern si de stat? Bine, acum nu te mai trimite nimeni la Canal, nu te mai baga in puscarie dupa un simulacru de proces, nu mai esti ridicat de pe strada si macar poti sa injuri, fie si in soapta. Modelul insa e acelasi: acum nu intri in puscarie dar iti pierzi job-ul, iei sanctiune, esti mustrat/admonestat in sedinte, esti retrogradat, etc. etc. Exista si acum mijloace coercitive pentru a avea grija ca tu iti faci treaba care "trebuie".

Mici dictatori, mai inversunati decat Al Batran, exista cu succes si in zilele noastre. Lingai - am stabilit. Sanctiuni - asemenea. Dar desigur, toate mult mai frumos ambalate. Cum inainte trebuia sa ai ceva tangente cu Partidul sau cu Securitatea pentru a accede la pozitii si cariera, la fel acum trebuie sa mananci ceva rahat pentru a fi cineva. There's no gain without pain, spune englezul si bine zice.

Evident ca avantajele zilelor noastre sunt indiscutabile. Departe de mine gandul de a le contesta sau minimaliza. Nici nu suporta comparatie. Insa ca joc al ratiunii, situatia expusa mai sus sta in picioare. Iar dintr-un sistem, oricare ar fi el, tot trebuie sa faci parte. Pentru ca apartii societatii si asta e regula jocului. In zielele noastre, cum spuneam, ai libertatea de a-ti alege calaul :)

Citeste si:
- Occidentalul. De la idiotenie la fericire
- Seful. Un rau necesar
- Politicianul roman. Un nesimtit?

Aboneaza-te la RSS

Citeste mai mult...

  © Blogger template 'Totally Lost' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP