Noul. Ne provoaca sau ne sperie?

Se spune ca ceea ce nu poate intelege, omul tinde sa distruga. E destul de adevarat. Sta in firea lucrurilor sa ne enerveze crunt ceea ce depaseste puterea noastra de pricepere.

Cunosc un caz recent, cand niste oameni au mers sa se angajeze intr-o institutie de stat. Buni, bine pregatiti, mult peste nivelul veteranilor bastinasi. Ei bine, realizand pericolul, gazdele s-au unit cu mic cu mare pentru a izgoni dusmanul de clasa. Au dat la o parte divergente, certuri si alte animozitati dintre ei, si s-au pornit cu mic cu mare la lupta. Pai ce? Sa ne ameninte ei noua letargia, imbecilitatea si neprofesionalismul?

In cele din urma au reusit: grupul de tineri temerari a fost izgnonit si toata lumea e fericita. Cei plecati ca s-au eliberat de inorogi, cei ramasi ca au scapat de amenintare.

Oricat de deschisi am fi, "noul" are darul de a ne face fluturii sa zburde prin stomac. Este necunoscutul in care vom plonja inevitabil si in fata caruia nu putem fi tocmai linistiti. Tine insa si de cultura si de cat de "trecut prin viata" este omul, felul in care se pozitioneaza in fata noului, a provocarii.

Pentru parintii nostri poate a fost mai greu. In 1989 ei au avut de-a face cu o schimbare brusca de sistem, in fata careia au ramas multi paralizati si incremeniti. Pentru noi ceilalti, schimbarea s-a produs treptat. Ne-am obisnuit si cu multe programe la tv, si cu internetul si cu calatoriile. Cu schimbarea, cu noul, deci. Ii facem fata mai bine.

Teoretic, asadar, suntem din ce in ce mai pregatiti pentru necunoscutul cu coarne de balaur. Cu toate astea ne mai apuca pandaliile iar tendinta de protejare a speciei si deci de conservare isi mai spune cuvantul. Ne plac provocarile dar sa fie in termenii nostri. Altfel, putem pune si mana pe ciomag.