Carmen si Emil. Se poate si discret
Am ramas profund suprins astazi sa aflu ca Emil Gradinescu, celebrul comentator de fotbal, este cuplat cu Carmen Trandafir, cantareata. Sunt doi oameni destul de celebri. Mai mult decat atat, promovarea relatiei lor prin presa noastra cea de toate zilele ar fi putut sa-i ajute pe amandoi. Vorba aia: unde-s doi, puterea creste. Dar nu au facut-o.
Au preferat sa stea impreuna multicel pana sa aflu eu de ei. Eu care ma cam uit si pe la teve-u si mai citesc cate un ziar, doua, trei pe zi. Ar fi fost imposibil sa-mi scape stirea, daca cei doi nu ar fi preferat discretia in aceasta privinta.
Pai altii s-ar fi dat peste cap, ar fi facut podul din picioare, si-ar fi muscat urechile sau cainii doar doar ajung in atentia presei.
In interviul pe care l-am vazut pe Antena 1, Emil povestea despre copilul pe care il asteapta cei doi. Asezat, firesc, fara emfaza. Atunci am aflat cu surprindere ca sunt impreuna de vreo trei ani de zile. Pai bine ma, nu spuneti nimic??
Iata, dragii mosului, ca mai exista si astfel de oameni pe lumea asta. Care nu-si fac un scop din a aparea pe sticla si a-si prezenta ultimele masini cumparate, sau ultimii catzei care sa se asorteze cu poseta.
Putine resurse pe net
Dand un search pe Google, aflu ca exista ceva resurse totusi despre cei doi. Uite, dintr-o stire aflu ca nu sunt chiar casatoriti dar ca Emil ar fi cerut-o totusi de sotie pe Carmen. Si stirea respectiva insista si incepe cu faptul ca sunt discreti si zgarciti in declaratii.
Acum, daca as fi mai carcotas decat e cazul, as putea spune ca cei doi nu sunt totusi vedete de prim rang. Ea, o cantareata a carei glorie, daca o fi fost, e de mult apusa, iar el, un comentator (bun) dar usor timid si nespectaculos. El are o varsta (48 de ani) iar ea nu straluceste, nici macar prin voce. In aceste conditii sigur ca poate nici presa n-a fost foarte interesata de ei.
Totusi, prin mijloace specifice ar fi putut iesi in fata. Nu au facut-o ca altii, precum Irinel Columbeanu si Monica sa, Cristi Chivu si Adelina sau, cum era sa-i uit, Stefan Banica si Andreea Marin. Iar pentru asta, au tot respectul din partea subsemnatului.
PS1: nu ii respect ca n-au iesit in fata, sau ii anjur pe ceilalti ca au facut-o. Apreciez ca nu s-au dat in stamba cu orice pret.
PS2: In sprijinul celor spuse mai sus, pe net nu exista decat o singura poza cu cei doi, dar apartine ziarului Can-Can si e marcata cu sigla lor... deci nefolosibila.
Citeste si:
- Mircea Badea - romanul momentului
- Omul care uita de unde a plecat
0 comments:
Trimiteți un comentariu